1 / 3
2 / 3
3 / 3
februarie 25

Bună ziua!

Prin acest mesaj vreau să vă transmit un sfat util din partea doamnei doctor Dana Nedelcu; voi exemplifica cu ajutorul unui caz de astăzi. 

Examinarea renală trebuie mereu să includă baleiajul parenchimului renal în modul Doppler. Prin această tehnică putem diagnostica microcalculii renali care nu sunt vizibili în modul B.

De exemplu, în cazul pacientei de mai jos, s-a evidențiat un microcalcul polar inferior, cu diametrul de 4 mm, care generează ring-artefact/ twinkling artifact (mozaicism neomogen) și semnal caracteristic în modul pulsat (semnal care nu corespunde nici tipului arterial, nici tipului venos + se aude un zgomot puternic, deranjant). După cum puteți observa, microcalculul nu e vizibil cert în modul B (este prea mic pentru a da con de umbră posterior). 

Așadar, aceasta este singura modalitate ecografică de a diagnostica microlitiaza.

  „Diagnostic diferențial al artefactului”:

- turbulență focală? – prin baleiaj observăm că nu există continuitate, deci nu e vorba de arborele vascular;

- placă arterială calcară? – în această situație, morfologia artefactului ar fi una liniară și cu siguranță vom observa și modificări de ecogenitate în parenchimul renal (bineînțeles, ne ajută și clinica pacientului).

Sperăm că a fost util! O zi frumoasă! 

2